Au rămas în urmă poveştile ploilor din toamna anului trecut , legendele fulgilor de nea şi basmele primăverii, gândurile purtându-ne pe aripile speranţei împlinirilor verii.
Un drum început la mijloc de septembrie , sub picuri de ploaie, a ajuns pe ultimii lui metri , tot sub imperiul norilor, dar cu promisiuni calde din partea razelor de soare.
Intraţi în băncile şcolii,împreună cu visele părinţilor şi plini de speranţe, năzdrăvanii bobocei au trăit împreună emoţiile învăţării alfabetului, ale scrierii primelor rânduri, ale socotitului şi rezolvării problemelor, ale competiţiilor sportive , cu bucuriile şi tristeţile aferente.
După o primă vacanţă mare, ale cărei ecouri parcă mai persistă în amintirile noastre , am pornit un al doilea capitol al frumoasei poveşti , ţesută între zidurile cetăţii viselor noastre.
Să ne bucurăm împreună de zilele ce vor urma , de bucuriile unui alt anotimp al devenirii noastre.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Invitaţie
Vă invităm în comunitatea părinţilor preocupaţi de educaţia copiilor – SuntParinte.ro!
Site-ul , realizat de specialişti în domeniul educaţiei, vine în sprijinul celor care doresc să pună umărul la formarea unei personalităţi armonioase a copiilor lor , aceasta constituind temelia creării unui viitor deosebit pentru aceştia.
Ne alăturăm şi noi acestui demers , oferindu-vă legătura spre pagina respectivă
Sunt părinte
sâmbătă, 28 februarie 2009
Prima creaţie
Primăvara
*Primăvara este frumoasă.
*La începutul acestui anotimp apare întâiul ei vestitor, gingaşul ghiocel.Acum apare fluturele, o floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu.
*Bulgărele de aur topit aruncă văpăi.Raza de soare e mai caldă. Lumina se cerne peste pământ uşor ca un praf de argint.
*Păsările se întorc la noi şi îşi fâlfâie aripile ca două steaguri. În poiană îşi pornesc concertul, vărsându-şi în gâlgâiri ploaia de mărgăritare.
*De aceea, pentru mine, primăvara este un anotimp minunat.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)